Dezbatere publică despre politica de coeziune la nivel regional

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Martie 2012 330
Coordonatoarea liberalilor în Comisia REGI a Parlamentului European, Ramona Mănescu, a lansat vineri o consultare publică on-line privind viitorul Politicii de Coeziune, în contextul în care Comisia Europeană a prezentat în luna octombrie 2011, propunerea sa privind noul Pachet legislativ în acest domeniu, se arată într-un comunicat al PNL.Astfel, cetățenii își vor putea da cu părerea referitor la acest nou pachet legislativ pe site-ul http://www.ramona manescu.ro/dezbateri/ pâna la 15 iulie. După aceea, Mănescu a promis că va aduce "probleme semnalate în discuție în cadrul reuniunilor comisei REGI, sperând astfel ca problemele beneficiarilor din România să își găsească soluționarea în legislația europeană. Nevoile identificate la nivel local și regional vor fi transpuse în priorități naționale și proiecte specifice pentru perioada 2014-2020."Comisia REGI este un for oficial al parlamentului european care este competent în chestiuni legate de fonduri regionale și evaluarea efectelor politicilor uniunii privind coeziunea economică și socială.Marius NICOLESCU
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei