Duminică, 07 Iunie 2026

Diaconescu acuză un puci în PMP. Partidul s-a rupt în două grupuri pe Whatsapp

de Mircea GHIȚĂ Joi, 13 Ianuarie 2022 458 < 1 min citire
Diaconescu acuză un puci în PMP. Partidul s-a rupt în două grupuri pe Whatsapp
Partidul Mișcarea Populară este în pragul scindării, în interiorul formațiunii existând cel puțin două tabere, una a actualului președinte Cristian Diaconescu și o altă tabără condusă de Eugen Tomac. Diaconescu acuză că se pune la cale un puci prin care să fie schimbată conducerea. Tabăra lui Tomac transmite că a fost convocat un congres în luna februarie, despre care Diaconescu spune că este convocat nestatutar. Între timp, au apărut două grupuri de comunicare pe care cele două tabere își transmit mesajele și despre care fiecare tabără spune că este cel oficial.
În această dimineață, am avut o surpriză neplăcută să constat că un grup de organizatori binevoitori au convocat aseară o adunare, pe care au denumit-o în mod ILEGAL Colegiu Național (conform Statutului Partidului - urmează să revin cu detalii). Au încercat să legitimeze această adunare, inducând în eroare participanții că eu și colegii mei din Conducerea Centrală am fi parte din această inițiativă. Ca să fie clar, NU am inițiat, NU am participat la întâlnire, NU legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar", a scris joi dimineață, pe Facebook, președintele PMP, Cristian Diaconescu.
Taguri
Articolul anterior Sistemul informatic de monitorizare a infractorilor ne costă 241 de milioane de lei
Articolul următor Au început controalele la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei