Mai multe documente bilaterale au fost semnate, astăzi, la Iași, la finalul ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova, atât de cei doi premieri, cât și de membri ai Cabinetelor de la București și Chișinău.
- Publicitate -
Premierul român Mihai-Răzvan Ungureanu și omologul său moldovean, Vlad Filat, au semnat Planul de acțiune pentru implementarea Declarației comune privind instituirea unui Parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
În prezența lor, ministrul român al Apărării Naționale, Gabriel Oprea, și omologul său moldovean, Vitalie Marinuță, au semnat un acord interguvernamental privind regimul juridic al mormintelor de război românești situate pe teritoriul Republicii Moldova, iar ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, și omologul său moldovean Alexei Roibu au semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea și ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor.
Un Protocol de cooperare între ministerele Muncii din cele două țări a fost semnat de ministrul român de resort Claudia Boghicevici și omologul moldovean Valentina Buliga.
Ministrul român al Educației, Cătălin Baba, și ministrul moldovean al Tineretului și Sportului, Ion Cebanu, au semnat o înțelegere privind cooperarea în domeniile tineretului și sportului.
De asemenea, a fost semnat un Acord de colaborare între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului din România și Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, de către miniștrii Cristian Petrescu și Anatolie Zolotcov.
O declarație comună între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului din România, Ministerul Mediului și Pădurilor din România și Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și Ministerul Mediului al Republicii Moldova a fost semnată de miniștrii români Laszlo Borbely și Cristian Petrescu, iar din partea moldovenească de ministrul Gheorghe Șalaru și viceministrul Anatolie Zolotcov.