Duminică, 07 Iunie 2026

Doliu în politica constănțeană. Primarul comunei Lumina a încetat din viață

de Madalina PETRESCU Joi, 03 Aprilie 2025 1482 < 1 min citire
Doliu în politica constănțeană. Primarul comunei Lumina a încetat din viață
Primarul comunei Lumina, social-democratul Dumitru Chiru, a încetat din viață. Se pare că boala de care suferea l-a răpus prea devreme. Atribuțiile sale vor fi preluate de viceprimarul Alexandru Ionescu.
„Cu profundă tristețe, Primăria Comunei Lumina anunță trecerea în neființă a primarului în exercițiu, domnul Dumitru Chiru, după o luptă grea, dar curajoasă, cu o boală necruțătoare.
Domnul Dumitru Chiru și-a dedicat mare parte din viață în slujba cetățenilor, conducând comuna Lumina în perioadele 2008-2016 și din 2020 până în prezent. În timpul mandatelor sale, comuna a cunoscut o dezvoltare remarcabilă prin investițiile și proiectele implementate în infrastructură, educație, cultură, sport și administrație publică. Datorită eforturilor și dedicării sale, în ultimii ani, comuna Lumina a beneficiat de cea mai mare creștere a bugetului de investiții din istoria sa.
Exprimăm sincere condoleanțe familiei îndurerate și suntem alături de toți cetățenii comunei în aceste momente dificile.
În conformitate cu prevederile legale, atribuțiile funcției de primar vor fi preluate de viceprimarul comunei, domnul Ionescu Alexandru, până la organizarea unor noi alegeri.
Vom reveni cu detalii suplimentare referitoare la ceremonia funerară și alte măsuri administrative ulterioare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace !”, a transmis Primăria Comunei Lumina pe rețelele de socializare.
Condoleanțe familiei și întregii comunități din Lumina!
Taguri
Articolul anterior Autoturism de lux căutat de autoritățile din Olanda, descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea
Articolul următor Cerșetorii navetiști de la Constanța. "Poliția Locală nu poate decât sancționa și sesiza alte instituții"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei