Potrivit liderului organizației județene PD Constanța, Stelian Duțu, o singură decizie s-a luat, miercuri seara, la Colegiul Director. Este vorba despre mandatarea Biroului Permanent Național de a negocia cu PLD fuziunea anunțată.
- Publicitate -
Deși s-a vehiculat ideea că a fost și un punct sensibil al dezbaterilor de miercuri seara, și anume cel referitor la denumirea viitorului partid, Duțu este de părere că cele două voturi împotrivă, dintre care unul al lui Sorin Frunzăverde, nu reprezintă decât un punct de vedere democratic care a fost respectat de către membrii CD, dar doar atât. "Nu vom avea parte de surprize în acest sens", susține Duțu care concluzionează astfel că viitorul partid va fi, așa cum s-a anunțat inițial, și anume Partidul Democrat Liberal.
La numai câteva zile de la anunțarea formării noului partid, liderul organizației județene a PD Constanța susține că vestea a fost primită "cu responsabilitate, chiar cu oarecare entuziasm" de către democrații de la malul mării. "Esențial este acum să fim capabili ca forța acestui partid să respecte cumulul de procente adunate de către PD și PLD în urmă cu două săptămâni", ne-a declarat Duțu vizavi de viitorul noii formațiuni politice, liderul constănțean sperând chiar ca PDL să obțină în viitor cu mult peste procentele cumulate de la euroalegeri.