Duminică, 07 Iunie 2026

Edilul Cristian Radu a marcat 8 Martie alături de femeile din Mangalia

de Carmen MOCANU Marţi, 10 Martie 2015 251 < 1 min citire
Edilul Cristian Radu a marcat 8 Martie alături de femeile din Mangalia
La fel ca și în anii trecuți de când a fost ales în fruntea administrației publice din Mangalia, edilul Cristian Radu nu a ratat nici în acest an data de 8 Martie și a profitat pentru a felicita cât mai multe locuitoare din municipiul pe care îl conduce.
"Chiar dacă afară, primăvara încă se străduiește să-și facă simțită prezența, ziua de 8 Martie ne umple inimile de bucurie și recunoștință față de mamele, soțiile și fiicele noastre. Pentru a marca semnificația Zilei internaționale a Femeii, în dubla calitate pe care o am, aceea de primar al municipiului Mangalia și președinte al organizației locale a PNL, am încercat să urez personal «La mulți ani!» cât mai multor doamne și domnișoare din orașul Mangalia. Împreună cu mai mulți colegi liberali, ne-am deplasat în diferite zone ale orașului, unde am oferit flori și am transmis toate gândurile bune celor pe care astăzi le sărbătorim, cu toții. Pe această cale, mulțumesc din nou doamnelor din Organizația de femei a PNL, care m-au invitat, recent, la un eveniment organizat de dânsele, în spiritul acestei zile", a spus primarul Mangaliei, Cristian Radu. 
Taguri
Articolul anterior Secția de pediatrie Constanța, reabilitată pe banii Ministerului Sănătății
Articolul următor Lucrări RAJA. Se oprește apa rece la Agigea

Comentează știrea

aaaa
10 martie 2015
De ce Filip dl primar

DE ce ACEST fILIP CARE A DESFINTAT O STATIUNE SI ACUMA nEPTUNUL SE ZBATE IN MIZERIE.

EscorteDinRomania.ro
24 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei