Duminică, 07 Iunie 2026

Edilul Cristian Radu: "Administrația de acum 15-20 de ani a vândut, haotic, terenurile din Mangalia"

de Carmen MOCANU Marţi, 29 Ianuarie 2019 415 < 1 min citire
Edilul Cristian Radu: "Administrația de acum 15-20 de ani a vândut, haotic, terenurile din Mangalia"
Consiliul Local Mangalia a aprobat, la ultima ședință ordinară, documentațiile tehnice pentru sistematizarea pe verticală a zonelor II și III din localitate.
"De câțiva ani, lucrăm la documentațiile necesare pentru fiecare stradă, ceea ce presupune un volum mare de activitate, care nu se vede în teren. Dar fără aceste acte, nu putem atrage fonduri europene și guvernamentale, necesare modernizării orașului nostru. Când am început inventarierea străzilor, care nu aveau nici măcar cadastru și intabulare, am constatat cu stupoare, că în Mangalia există drumuri private, deși acestea ar fi trebuit să aparțină domeniului public. Administrația locală de acum 15-20 de ani a vândut, haotic, terenurile din oraș și stațiuni, străzi, alei și chiar trotuare. Cu toate acestea, banii încasați din acele vânzări nu s-au văzut în dezvoltarea orașului și stațiunilor, dat fiind că au fost terenuri extrem de valoroase, multe chiar pe malul mării", a explicat edilul Mangaliei.
El a mai spus că, în prezent, s-a reușit intabularea tuturor străzilor cuprinse în proiectele de modernizare, lucrările urmând să înceapă după finalizarea procedurilor legale de licitație. 
Taguri
Articolul anterior Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control în portul Constanța
Articolul următor GALERIE FOTO / Accident rutier la Gura Dobrogei. Două persoane sunt încarcerate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei