Duminică, 07 Iunie 2026

Edilul din Mangalia a convocat aleșii în ședință. Ce vor discuta

de Carmen MOCANU Miercuri, 08 August 2018 231 < 1 min citire
Edilul din Mangalia a convocat aleșii în ședință. Ce vor discuta
Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat consilierii locali în ședință ordinară, joi, 9 august, începând cu ora 16.00. Pe ordinea de zi, se află mai multe proiecte de hotărâre privind completarea și actualizarea domeniului public al U.A.T. Mangalia, precum și proiecte care alcătuiesc domeniul privat, dar și alte documente care se referă la trecerea din domeniul public în cel privat al Municipiului Mangalia. Totoodată, va fi supus adoptării proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale "Gala Galaction".
Printre proiectele din ședința CL se află și cel cu privire la evenimentele din cadrul festivității de aniversare a 10 ani de la reabilitarea Moscheii Esmahan Sultan. În aceeași ședință, se va dezbate proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea criteriilor de acces la locuințele de închiriere, dar și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Bazelor sportive din Municipiul Mangalia.
Taguri
Articolul anterior Dacian Cioloș: Adunarea Diasporei pe 10 august nu trebuie folosită politic
Articolul următor TRAGEDIE FĂRĂ MARGINI! Trei bărbați au murit într-o fântână pe care încercau să o curețe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei