Edilul Vergil Chiţac: "Alegeți continuitatea! Noul stadion și Sala Polivalentă vor rezolva lipsa infrastructurii sportive din Constanța"

de Carmen MOCANU Vineri, 07 Iunie 2024 3570
Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, are toată convingerea că, aşa cum a dus la final mai multe proiecte pe care mulţi se aşteptau să le abandoneze, la fel se va întâmpla şi cu proiectele ce vizează mediul sportiv din Constanţa. Mai exact, edilul a făcut referire la noul stadion şi la Sala Polivalentă.
Întrebat când vor începe lucrările la noul stadion, Vergil Chiţac a declarat că are toată convingerea că ele vor demara în această vară.
„Am convingerea că în această vară vom începe lucrările la noul stadion, un proiect de suflet pentru toți constănțenii. În cel mai scurt timp, Compania Națională de Investiții, agenția responsabilă pentru implementarea proiectului, va semna contractul pentru execuția lucrărilor. La finalizarea lucrărilor, Constanța va avea o arenă ultramodernă, cu o capacitate de 18.000 de locuri, care va include și un teren de antrenament pentru fotbal și atletism (pistă cu 6 culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri si platforme), reţele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători și oficialități.


În plus, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare: săli de antrenament- atletism indoor, squash/tenis de masă și fitness, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, spații comerciale și zone de loisir”, a declarat Vergil Chiţac.

Printre altele, el a precizat că proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, și are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind și cofinanțat de la bugetul local în cuantum de 52.461.127,96 lei fără TVA.
În ceea ce priveşte proiectul Sălii Polivalente, lucrările la aceasta avansează, iar în momentul actual Compania Națională de Investiții trebuie să termine construcția.
„Pentru a face sala funcțională, am făcut modificări importante la proiectul inițial. Erau multe inadvertențe care riscau să conducă la neomologarea Sălii Polivalente. Finalizarea lucrărilor la acest obiectiv este condiţionată de alocarea fondurilor necesare de la bugetul național.

Vă asigur că voi supraveghea lucrările în continuare, pentru a ne putea bucura cât mai curând de spațiul pe care îl are de oferit. Sala de sport va avea 9.820 mp, fiind desfășurată pe trei niveluri, cu un total de 18.500 mp, având o capacitate de 5.000 de locuri (dintre care aproximativ 100 de locuri pentru persoanele cu dizabilități, 100 locuri pentru presă, 150 locuri VIP). Sala este una de competiții și va fi omologată de forurile de specialitate pentru derularea de evenimente sportive de handbal, baschet sau volei de nivel național, dar și de nivel european și mondial. Totodată, proiectul noii Săli Polivalente include și spații dedicate sportivilor (sală de antrenament, sală de forță, sală de fitness, vestiare, cabinete medicale), spații dedicate presei (studiouri pentru transmisii radio-tv), spații dedicate publicului (cafenele, alimentație publică, grupuri sanitare), dar și spații administrative și de agrement”, a explicat edilul pentru cititorii Cuget Liber.
În plus, el a adăugat că noua Sală Polivalentă va putea găzdui și evenimente culturale, conferințe, concerte sau festivaluri.
Proiectul are o valoare de 97.117.313,45 lei cu TVA, din bugetul Companiei Naționale de Investiții. Primăria Constanța va realiza lucrările tehnico-edilitare la obiectivul de investiții, valoarea estimată fiind de 43.299.863,23 lei cu TVA.
În altă ordine de idei, deoarece campania electorală a luat sfârşit, edilul Vergil Chiţac a avut un mesaj pentru constănţeni, pe care i-a îndemnat să iasă la vot în număr cât mai mare și să aleagă continuitatea marilor proiecte.
(Comandat de Partidul Național Liberal, Filiala Constanța, realizat de Cuget Liber, CUI mandatar financiar coordonator 21240015)

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei