Emil Boc, audiat la Înalta Curte în dosarul Microsoft

de Cuget Liber Joi, 20 Septembrie 2018 136
Primarul Emil Boc este audiat, joi, la instanța supremă, ca martor, în dosarul în care fostul ministru Valerian Vreme a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, după ce a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în școli, transmite hotnews.ro. 

La sosirea la Înalta Curte de Casație și Justiție, primarul din Cluj Napoca a refuzat să dea declarații, precizând că nu are nimic de zis. Emil Boc a mai fost citat o dată în această cauză, însă nu s-a prezentat.

În septembrie 2017, fostul ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor Valerian Vreme a fost trimis în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat de abuz în serviciu, după ce a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în școli.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract "ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli".

"Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. De menționat este faptul că D.Con-Net AG a achiziționat licențele respective la prețul de 2.612.805 euro. Ulterior, în același context, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro", conform procurorilor anticorupție.

Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei