Deputații și senatorii s-au reunit, ieri, într-o ședință comună în care premierul Emil Boc și-a angajat răspunderea, în numele Guvernului, pentru cele două proiecte de lege ce includ "unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar".
- Publicitate -
În discursul susținut în fața parlamentarilor, Emil Boc l-a invocat pe fostul președinte american Abraham Lincoln care vorbea despre adevăr: "Cred cu tărie în oameni. Dacă le spunem adevărul, ei ne pot ajuta. Cheia este să le prezentăm realitatea".
Primul-ministru a recunoscut, încă de la bun început, că ne aflăm în fața unor "decizii extrem de grele și nepopulare, dar care trebuie asumate pentru a asigura prezentul și viitorul țării".
Premierul le-a spus parlamentarilor că, în ciuda "vociferărilor" lor, el le va prezenta, în plen, România așa cum este ea, așa cum au făcut-o politicienii ultimilor 20 de ani.
Potrivit premierului, aceasta este "cea mai gravă criză economică din ultimii 60 de ani", iar pe plan intern consumăm mai mult decât producem. El a mai atras atenția că, în anii de creștere economică, în special în 2007-2008, salariile și pensiile au fost crescute fără acoperire în productivitatea muncii.
"Cadouri otrăvite"
"Am dat cadouri otrăvite, și mă refer aici la fosta guvernare, pe care astăzi trebuie să le plătim cu toții", a susținut ferm Emil Boc. Tot el a atras atenția că, în condițiile în care România consumă mai mult decât produce, trebuie să se împrumute de miliarde de euro.
Premierul a subliniat că, în cazul în care Guvernul nu ar lua nici un fel de măsură de reducere a cheltuielilor bugetare, deficitul bugetar ar ajunge la 9,1% din PIB și România ar avea nevoie de 11 miliarde de euro pentru a-l acoperi. Boc a mai făcut o analiză a situației în care România ar trebui să își acopere deficitul fără a avea acordurile cu organismele internaționale de finanțare.
După ce și-a angajat răspunderea pe proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor bugetare, Emil Boc a prezentat și proiectul de lege privind recalcularea pensiilor. Potrivit proiectului prezentat de Emil Boc, Legea "privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor" va restabili "dreptatea și principiul contributivității" și va elimina pensiile de lux.
Totodată, prin această inițiativă legislativă, se asigură recalcularea pensiilor speciale și se reglementează pensiile de invaliditate, în contextul în care numărul lor s-a triplat în șase ani de zile. "Pensiile de invaliditate vor fi reverificate, iar cei care nu sunt în asemenea situație să plătească pentru acest abuz", a încheiat Boc.
Potrivit Constituției, dacă nu se depune o moțiune de cenzură la epuizarea termenului de trei zile de la prezentare, proiectul de lege se consideră adoptat prin simplu fapt al trecerii timpului.
În cazul în care se depune o moțiune, aceasta se prezintă într-o ședință a cărei dată va fi stabilită de Parlament, iar votarea moțiunii are loc după trei zile de la data când a fost prezentată.
Dacă moțiunea nu a fost admisă, legea este anunțată în plenul celor două Camere și depusă la secretarul general al Camerei Deputaților, timp de două zile, în vederea eventualei exercitări a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.