Președintele PDL, Emil Boc, a declarat că Partidul Democrat Liberal trebuie să urmeze un proces de modernizare și este nevoie de o "dură și reală evaluare a oamenilor"' care ocupă poziții ale partidului.
- Publicitate -
"Avem două mari obligații în fața românilor. Ca principal partid, să asigurăm relansarea economică după ce am luat măsurile dificile, iar semnele bune încep să se înmulțească în economie. În al doilea rând, aici în partid, avem nevoie să ne modernizăm și noi.
Nu putem cere ca doar țara să se schimbe, fără ca partidul să nu urmeze și el un proces de modernizare, iar acum este momentul în care, dat fiind congresul din mai, trebuie să modernizăm partidul", a spus Emil Boc.