Duminică, 07 Iunie 2026

Eugen Tomac: "Anticipatele ar putea crea un haos politic în România"

de Cuget Liber Luni, 20 Ianuarie 2020 348 1 min citire
Eugen Tomac: "Anticipatele ar putea crea un haos politic în România"
Liderul PMP Eugen Tomac a declarat, sâmbătă, că nu se teme de alegeri anticipate, dar este rezervat în legătură cu reușita unui astfel de demers care ar putea crea "un haos politic" în România.
"Dacă va trece vreo moțiune, putem trece în logica alegerilor anticipate.  Nu ne temem de alegerile anticipate, însă considerăm că este aproape imposibil să le organizăm în România. Sunt destul de rezervat, pentru că dincolo de voința politică suntem destul de realiști și conștienți că pentru a implementa acest obiectiv politic pe care îl are PNL este destul de dificil. PSD deja a dat semnalul că este dispus să creeze o nouă majoritate în cazul în care trece moțiunea și riscăm să intrăm într-un anumit haos politic de care România nu are nevoie. Am încheiat un an cu două rânduri de alegeri grele, avem două rânduri de alegeri grele în față și pentru a reuși să obții numărul de voturi necesare în Parlament pentru a convoca alegeri anticipate este un proces extrem de complex", a afirmat Eugen Tomac, la Digi24.
Potrivit acestuia, PMP nu a avut discuții oficiale cu PNL pe tema alegerilor anticipate.
"Deocamdată nu am avut nicio discuție oficială pe acest subiect. Am dat votul pentru a învesti un guvern care asigure o tranziție de un an de zile până la alegerile generale", a spus Tomac adăugând că susținerea este condiționată de alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru care "există premise", precum și de votarea legii privind reducerea numărului de parlamentari care a trecut deja de Senat.
Taguri
Articolul anterior Guvernul britanic ia în calcul mutarea Camerei Lorzilor din Londra
Articolul următor Fuziunea USR – PLUS ar putea avea loc după alegerile parlamentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei