Deputatul independent Eugen Tomac, președinte al Partidului Mișcarea Populară, a anunțat, ieri, că va depune la Parlament un proiect de modificare a legii cetățeniei române, astfel încât cetățenia română să fie acordată pe criterii etnice.
- Publicitate -
El a precizat că acest proiect este inițiat de deputații independenți aparținând Partidului Mișcarea Populară și de senatorul PDL Viorel Badea și că este susținut de reprezentanți din toate grupurile parlamentare.
"România este singura națiune care nu acordă cetățenie română pe criterii etnice și este cazul ca legislația română să fie amendată astfel încât și românii din Valea Timocului, Transnistria și Ucraina să primească cetățenie română, pentru că nu au nicio vină că s-au născut în altă țară", a afirmat Tomac.
Inițiativa legislativă prevede că persoanelor de etnie română aparținând minorităților naționale, minorităților lingvistice sau grupurilor etnice existente în alte state, indiferent de etnonimul folosit, care cunosc limba română, li se poate acorda, la cerere, cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate.