Duminică, 07 Iunie 2026

Europarlamentarii PNL și PMP fac parte oficial din Grupul PPE

de Carmen MOCANU Joi, 05 Iunie 2014 411 < 1 min citire
Europarlamentarii PNL și PMP fac parte oficial din Grupul PPE
Grupul PPE rămâne cel mai puternic grup din Parlamentul European cu 221 de europarlamentari care au fost confirmați, ieri, în ședința constitutivă a grupului, printre ei aflându-se și cei șase reprezentanți ai PNL și doi ai PMP.
Grupul PPE rămâne cel mai puternic grup din Parlamentul European cu 221 de europarlamentari care au fost confirmați astăzi în ședința constitutivă a grupului. Europarlmentarul german Manfred Weber (CSU) a fost ales președinte al grupului PPE.
"Membrii Partidului Național Liberal și cei ai Partidului Mișcarea Populară au fost acceptați cu unanimitate de către grupul PPE. Astfel, numărul membrilor Delegației României a crescut la cincisprezece europarlamentari", se arată într-un comunicat de presă.
"Mă bucur pentru colegii mei din România. Aș vrea să le spun că le mulțumesc pentru frumosul cadou primit în această dimineață (miercuri - n.r.). Forțele de centru-dreapta s-au unit în România. Cei șase noi deputați liberali care ne stau alături, împreună cu cei doi de la Partidul Mișcarea Populară fac parte dintr-o dreaptă unită. Ei s-au alăturat unei echipe închegate. Este într-adevăr un cadou frumos pentru un președinte care își încheie mandatul", a declarat președintele PPE, Joseph Daul, care a deținut până ieri și președinția grupului. 
Taguri
Articolul anterior Ce spun Mazăre și Slabu despre o alianță PSD-PPDD la Constanța
Articolul următor "Iohannis poate câștiga prezidențialele chiar și ca independent"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei