Uniunea Democrată Turcă din România a marcat, zilele trecute, Ziua Dobrogei, printr-un eveniment cultural dedicat împlinirii a 139 de ani de la Unirea Dobrogei cu România. Manifestarea a fost găzduită de Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman".
- Publicitate -
În debutul evenimentului, dr. Lavinia Dumitrașcu, muzeograf la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, a vorbit despre importanța evenimentului istoric de la 14 noiembrie 1878. A urmat lansarea volumului "Ada Kaleh-Casele de sub ape" semnat de Gabriel Octavian Nicolae și Valentin Ciorbea, carte dedicată locuitorilor și urmașilor insularilor care, în marea lor majoritate, trăiesc în prezent în Dobrogea.
De asemenea, Vildan Iordache și Șemsi Turan, născuți pe Insula Ada Kaleh, au rememorat amintiri din perioada copilăriei, iar corul "Mehtap" al UDTR, coordonat de Durie Accoium și dirijat de Yilmaz Turkoglu, a susținut un program artistic interpretând cântece vechi din repertoriul turcilor dobrogeni.
"Ada Kaleh-Casele de sub ape" este cel mai recent volum publicat de Uniunea Democrată Turcă din România în acest an, sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, secția XI- Științe Istorice și Arheologice. Cartea document conține 135 de memorii tehnice privind proprietățile imobiliare și terenurile deținute de locuitorii Insulei Ada Kaleh, de Comunitatea Musulmană, Mitropolia Olteniei și URCM OLTENIA.
Potrivit profesorului universitar dr. Valentin Ciorbea, cartea, care conține două secțiuni, "Memorii tehnice" și "Ada Kaleh în ilustrate de epocă", vine să îmbogățească fondul documentar al istoriei insulei dunărene aflată în componența României 82 de ani.
Autorii și-au propus să pună la îndemâna specialiștilor surse de documentare dintr-un dosar recuperat de Gabriel Octavian Nicolae cu dorința de a-l studia.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de autorii cărții și cu degustarea unor preparate culinare specifice bucătăriei turcești de pe Insula Ada Kaleh, pregătite de Mahinur Apostol, originară din insulă. Cei prezenți la eveniment au avut posibilitatea să admire fotografii din arhiva personală a locuitorilor Insulei Ada Kaleh.