Duminică, 07 Iunie 2026

Evenimentele din Parlament cu peste 1.000 de persoane, interzise până în 31 martie

de Cuget Liber Luni, 09 Martie 2020 207 < 1 min citire
Evenimentele din Parlament cu peste 1.000 de persoane, interzise până în 31 martie
Sursa foto: B1
Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis luni interzicerea evenimentelor care urmau să se desfășoare în Parlament în perioada 9-31 martie, în cazul situațiilor unde participarea este mai mare de 1.000 de persoane, potrivit Agerpres. Evenimentele la care se estimează participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării Direcției de Sănătate Publică București, solicitările revenind în sarcina organizatorilor, potrivit memorandumului intern aprobat de BPR.
De asemenea, s-a decis suspendarea vizitării Palatului Parlamentului până la data de 31 martie și analizarea de către persoanele competente a prezenței invitaților la diverse evenimente aflate pe agenda parlamentară, astfel încât la acestea să participe strict persoanele a căror prezență este absolut necesară. S-a mai luat și măsura suspendării programului de internship de la Camera Deputaților și a altor programe de stagii din cadrul grupurilor parlamentare, comisiilor parlamentare.
În ședința BPR s-a luat și decizia ca activitatea de relații cu publicul pentru persoanele fizice a celor două Camere să se facă doar prin telefon sau prin corespondență poștală sau electronică.
Măsurile prevăzute în memorandum sunt valabile până la data de 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de comunicările instituțiilor abilitate.
Taguri
Articolul anterior Experții Kaspersky avertizează: Coronavirusul, momeală a infractorilor cibernetici
Articolul următor Audiențele de la Oficiul de Cadastru Constanța, suspendate. A fost înființat un call center pentru informații

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei