Deputatul constănțean Constantin Chirilă este unul din cei 187 de parlamentarii care au votat "pentru" proiectul de lege privind modificarea legii referendumului prin care președintele Traian Băsescu ar putea fi mult mai ușor suspendat din funcție.
- Publicitate -
Reamintim că deputații au adoptat, astăzi, cu 187 voturi pentru, 56 împotrivă și 5 abțineri, proiectul de lege privind modificarea legii referendumului.
Potrivit modificărilor operate în lege, demiterea președintelui este aprobată dacă în urma desfășurării referendumului propunerea a întrunit "majoritatea voturilor valabil exprimate". În forma actuală, legea prevede că demiterea șefului statului în urma referendumului este aprobată dacă propunerea a întrunit majoritatea voturilor cetățenilor înscriși în listele electorale.
Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a declarat în cadrul dezbaterilor că această modificare a legii are un singur scop, și anume, suspendarea președintelui României.
"Încercăm să găsim justificare de ce nu ați făcut aceeași modificare și pentru primari și pentru președinții de consiliu județean, pentru ca legea să fie unitară. Ați modificat-o cu un singur obiectiv, să-l demiteți pe președintele României. În aceste condiții, propunerea dumneavoastră are un singur subiect: vreți neapărat să începeți o nouă procedură de suspendare a președintelui României, Traian Băsescu", a spus Toader.