Primarul Radu Cristian s-a deplasat, recent, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, din Brăila, pentru semnarea contractelor de finanțare în valoare de aproape 10 milioane de euro, destinate reabilitării falezelor Mangalia-Saturn și Jupiter-Neptun. La cele două proiecte, contribuția bugetului local va fi de 2%, restul fondurilor reprezentând finanțare europeană nerambursabilă.
- Publicitate -
Cele două proiecte au fost depuse aproape de închiderea axelor de finan-țare pe bugetul european 2007-2013. Lucrările de modernizare a celor două faleze vor demara la începutul anului viitor, în ambele cazuri fiind un concept urbanistic unitar. La Neptun, se va reamenaja zona cuprinsă între limita plajei și lacuri, cu materiale speciale, granit pentru pavajul spațiilor publice, băncuțe și vegetație specifică locurilor de promenadă. Proiectul include și construcția unei fântâni arteziene în zona "La steaguri". Lucrările de modernizare la faleza Mangalia - Saturn se vor desfășura pe porțiunea cuprinsă între Hotel Paradiso și limita stațiunii Saturn, dinspre Cordonul Saturn - Venus. Proiectul cuprinde un punct de observație, amenajare peisagistică, iluminat public, scări de acces către plajă și valorificarea estetică a zonei. Spațiile verzi vor fi decorate cu plante specifice zonei litorale și adaptate climatului. Suprafața totală reabilitată pe ambele faleze va fi de aproximativ 3,5 km, lucrările urmând a se finaliza până la sfârșitul anului 2015.