Duminică, 07 Iunie 2026

Femeile din PSD Constanța au vizitat centrele pentru vârstnici

de Carmen MOCANU Vineri, 03 Martie 2017 407 < 1 min citire
Femeile  din PSD Constanța  au vizitat centrele pentru vârstnici
La început de primăvară, reprezentantele Organizației Femeilor Social Democrate din județul Constanța și-au îndreptat pașii către doamnele a căror soartă nu a fost prea bună, dar și către cele care le îngrijesc.
Astfel, social-democratele au vizitat centrele pentru vârstnici din Constanța, Poarta Albă și Negru-Vodă, în speranța că le vor alina câtuși de puțin durerea prin oferirea de ghiocei, mărțișoare și mici daruri, precum și tradiționalul cozonac românesc, dar, nu în ultimul rând, asigurându-le că vor fi mereu aproape de ele.
"Prin acest gest, am încercat să oferim un strop de speranță și iubire în sufletele celor care au atâta nevoie de noi toți, celor lipsiți de căldura familiei", a spus președinta Organizației Femeilor Social Democrate din județul Constanța, Mariana Gâju. 
Taguri
Articolul anterior Ludovic Orban, discuții cu Iohannis înainte de candidatura la președinția PNL
Articolul următor "Politica bugetară promovată de Guvernul Grindeanu-Dragnea este riscantă"

Comentează știrea

bleah
3 martie 2017
doar

din an in Paste, si de ochii presei?

Nicio zi
3 martie 2017
Fara Mariana

Bleah..... !

OM
8 martie 2017
LUNA MARTIE !

IISUS HRISTOS ESTE CAPUL BISERICII ! BARBATUL ESTE CAPUL FEMEII ! FEMEIA TREBUIE RESPECTATA TOT TIMPUL, TOATA VIATZA, LA FEL SI BARBATUL ! DOAR O ZI DE RESPECT PENTRU FEMEIE SI PE URMA : DESCONSIDERATA, DISPRETZUITA, TERFELITA, JICNITA, BATUTA...... ! SA LASAM FALSURILE FARISEILOR SI SADUCHEILOR, SI SA LUCRAM LA BUNA VIETZUIRE INTRE OAMENI SI RESPECTUL UNII FATZA DE ALTZII, INDIFERENT DE : SEX, VARSTA, CAPACITATAE INTELECTUALA, AVERE, FUNCTZIA OCUPATA........ , IMPORTANT ESTE SA FI OM PRINTRE OAMENI SI CU IUBIRE DE DUMNEZEU SI SEMENI !

IISUS HRISTOS
17 martie 2017
Un popor de idioti !

Asa a spus marele filosof TUTEA.....idiotilor !

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei