Aşa cum se întâmplă în fiecare an, femeile social-democrate din Constanţa vor oferi daruri doamnelor şi domnişoarelor care fac parte din personalul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei din Constanţa.
- Publicitate -
Anunţul a fost făcut de primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, care este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene a Femeilor Social-Democrate din Constanţa.
„Viața, arta, chiar şi energia se declină la feminin. Ambițioase, dinamice, cu plăcerea muncii, emotive şi eficace, femeile fac ca intervenția lor să fie mai intuitivă, mai psihologică, benefică întregii omeniri. Pentru toate doamnele şi domnişoarele, timpul se opreşte puțin în loc la fiecare început de primavară pentru a le aduce un omagiu. Sâmbătă, 8 martie 2025 începând cu ora 9:30, reprezentantele Organizației Femeilor Social Democrate Constanța vor fi alături de doamnele şi domnişoarele, medici, asistente medicale, infirmiere, precum şi de femeile aflate în secțiile maternitate şi neonatologie, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei. Cu această ocazie vor fi oferite în dar flori şi mărțisoare, simboluri ale primăverii", a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.