Florentin Chiforeanu, de la PUSL Constanța: "Maria Grapini trebuie să ne reprezinte în continuare în Parlamentul European"

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 02 Februarie 2024 729
Primele alegeri care vor avea loc în acest an vor fi alegerile europarlamentare, atunci când România îşi va trimite reprezentanţii în Parlamentul European, la Bruxelles, acolo unde aceştia se presupune că trebuie să se lupte pentru interesele ţării noastre.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PUSL Constanţa, Florentin Chiforeanu, a vorbit despre acest lucru pentru ziarul Cuget Liber.
„În toţi aceşti ani de când suntem în Uniunea Europeană, România a încasat 60 de miliarde de euro net. Aceasta este diferenţa dintre cât a oferit ţara noastră şi cât a primit. Un alt aspect este acela că peste 6 milioane de români care muncesc în statele membre UE trimit anual acasă 6 miliarde de euro. Trebuie să mai spunem faptul că diplomele românilor pe care le-au dobândit de la şcolile, liceele sau facultăţile absolvite, sunt recunoscute în orice ţară din Uniunea Europeană”, a declarat Florentin Chiforeanu.
De asemenea, Florentin Chiforeanu spune că pe noi, ca români, trebuie să ne intereseze din plin activitatea Uniunii Europene şi a argumentat de ce trebuie să se întâmple acest lucru.
„România are dreptul să ocupe un fotoliu din cele 27 de fotolii ale Consiliului Europei. Şi aici mă refer, evident, la preşedintele României, Klaus Iohannis. România are 33 de eurodeputaţi în Parlamentul European. Totodată, ţara noastră are un post de comisar european din totalul celor 27 de comisari ai Comisiei Europene. Noi trebuie să fim alături de toţi aceşti oameni şi ne dorim din toată inima să ne reprezinte cât mai eficient”, a mai spus Florentin Chiforeanu.
Nu în ultimul rând, liderul PUSL Constanța a vorbit despre europarlamentarul Maria Grapini, care are un cuvânt destul de important de spus în Parlamentul European. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PUSL Constanţa a avut numai cuvinte de laudă la adresa acesteia şi a argumentat scurt de ce Maria Grapini ar trebui să mai câştige un mandat pentru Parlamentul European.
„Maria Grapini a avut cele mai multe luări de cuvânt în Parlamentul European. A făcut toate aceste lucruri pentru a promova interesul nostru şi implicit interesul poporului român. Deci, Maria Grapini trebuie să ne reprezinte în continuare în Parlamentul European şi noi trebuie să o susţinem şi să fim mândri că ea este acolo şi se luptă pentru binele nostru”, a explicat Florentin Chiforeanu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei