Florin Cîţu propune un pact transpartinic pentru investiţii în domeniul energiei

de Mircea GHIȚĂ Luni, 17 Ianuarie 2022 88
Președintele PNL, Florin Cîțu, spune că este de acord cu orice reducere a poverii fiscale pentru economie însă să fie aplicată unitar în economie și nu doar pentru un anumit sector.
El propune un pact transpartinic pentru investiții în domeniul energiei, ca să ne asigurăm că în 2026 România o să fie securizată energetic.
„Soluțiile pe termen lung trebuie să ia în calcul securitatea energetică a României. Propun să gândim măsuri care să ne ducă în 2026 la o securitate energetică a României. Una dintre măsurile simple ar fi să alocăm suplimentar de la buget, pe lângă programe de investiții pe care le au toate companiile, un procent de care să nu se atingă nimeni. Facem un pact transpartinic, îl avem la Ministerul Apărării, un procent pe care să îl investim în acest domeniu, ca să ne asigurăm că în 2026 România o să fie securizată energetic. Suntem de acord cu orice reducere a poverii fiscale pentru economie. Condiția de bază e să poți să și faci acest lucru și să o aplici unitar. Nu sunt de acord să reduci TVA doar pentru un anumit sector. Atunci creezi un avantaj necompetitiv sau necinstit unui anumit sector versus altele în economie și nu sunt de acord cu astfel de sectoare. Așa se creează tot felul de distorsiuni în economie și economia României nu poate să funcționeze așa pe termen lung, apar alte probleme”, a declarat Cîţu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei