Duminică, 07 Iunie 2026

Florin Cîţu: „România este pregătită pentru refugiaţii din Ucraina”

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 25 Februarie 2022 130 1 min citire
Florin Cîţu: „România este pregătită pentru refugiaţii din Ucraina”
Preşedintele Senatului, liberalul Florin Cîţu, a declarat vineri că România este pregătită pentru a primi refugiaţi, avansând ca variantă pentru acoperirea cheltuielilor aferente bugetul autorităţilor locale, într-o primă etapă, urmând ca acestea să fie decontate ulterior de Guvern.
Ştiu că Ministerul Afacerilor Interne pregăteşte documentaţia. România este pregătită. Am avut o discuţie şi în interiorul partidului. La graniţă avem şi preşedinţi de consilii judeţene, şi în Suceava, şi în Maramureş, avem şi primari. Le-am spus că trebuie să fie pregătiţi, să ofere toate condiţiile celor care vin în România, să-i cazeze, să le ofere toate condiţiile ca aceştia să nu sufere. Este un moment dificil. Preşedinţii de consilii judeţene de ieri au luat măsuri. Domnul Gheorghe Flutur (n.r. - preşedintele Consiliului Judeţean Suceava) ştiu că în dimineaţa aceasta se întâlnea iar cu primarii din zonă", a spus Cîţu, vineri, la Senat.
Întrebat dacă vor fi tabere de refugiaţi în nordul ţării, liderul PNL a răspuns: „Nu ştiu dacă vor fi tabere. Trebuie folosite resursele pe care le avem acolo. Sunt pensiuni. În acelaşi timp, nu trebuie să se oprească acolo (n.r. - în nordul ţării). Putem să-i aducem mai jos - şi aici am avut discuţii în PNL cu mai mulţi preşedinţi de consilii, pentru a identifica zone unde ar putea fi transferaţi refugiaţii din Suceava şi Maramureş".
Referitor la costurile pe care le implică primirea refugiaţilor, Cîţu a menţionat că există o variantă ca, la început, să fie suportate de autorităţile locale, pentru ca apoi să fie decontate de Guvern.
Taguri
Articolul anterior Război în Ucraina. Rușii au intrat în Kiev, civilii primesc arme și cockteiluri molotov
Articolul următor Klaus Iohannis a discutat cu Maia Sandu despre războiul din Ucraina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei