Președintele CJC, Florin Mitroi, a anunțat că proiectul „Extindere Delfinariu”, a fost finalizat, iar în prezent, antreprenorul desfășoară teste și probe tehnologice pentru a confirma funcționarea corectă a echipamentelor și instalațiilor, conform proiectului tehnic. Recepția la terminarea lucrărilor va avea loc după finalizarea acestor verificări.
- Publicitate -
„La Delfinariul din Constanța se desfășoară ultimele probe la noul bazin de antrenamente, pentru a verifica toate sistemele tehnice înainte de punerea lui în funcțiune. Este o investiție extrem de importantă care le oferă delfinilor o viață mai bună și condiții modern de antrenament. Delfinariul este un simbol al Constanței atât pentru localnici cât și pentru cei care ne vizitează", a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, în urma vizitei din această săptămână la Delfinariul Constanța.