Duminică, 07 Iunie 2026

Florin Roman: Este greu de înţeles de ce PSD se teme atât de mult de votul românilor din diaspora

de Cuget Liber Luni, 14 Septembrie 2020 147 1 min citire
Florin Roman: Este greu de înţeles de ce PSD se teme atât de mult de votul românilor din diaspora
Sursa foto Lumea Politica
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat că este greu de înţeles de ce PSD se teme atât de mult de votul românilor din diaspora, ţinând cont de faptul că, pe fondul pandemiei de COVID-19, unele ţări nu permit deschiderea de secţii de votare, potrivit Agerpres.
"Amendamentul prin care cetăţenii români din diaspora aveau dreptul de a vota sâmbătă şi duminică la alegerile parlamentare, susţinut de PNL, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor. Iniţial, acest amendament a fost respins de PSD în Comisia juridică, dar insistenţele parlamentarilor PNL pentru ca românii din diaspora să voteze în două zile, în condiţii de siguranţă medicală, au avut câştig de cauză. Este greu de înţeles de ce PSD se teme atât de mult de votul românilor din diaspora, ţinând cont de faptul că, pe fondul pandemiei de COVID-19, unele ţări nu permit deschiderea de secţii de votare", a arătat Roman într-o declaraţie de presă.
El a adăugat că PSD a refuzat categoric şi discutarea proiectelor de lege iniţiate de PNL, prin care a propus creşterea numărului de parlamentari pentru diaspora, "având în vedere că milioane de români din afara graniţelor ţării şi-au exprimat votul la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale".
"PNL solicită PSD să oprească lupta împotriva propriilor cetăţeni. După ce şi-a gazat şi bătut propriul popor şi diaspora pe data de 10 august (n.r. - 2018), acum PSD se opune votului electronic şi creşterii numărului de parlamentari pentru milioanele de români din diaspora. În 6 decembrie, trebuie să le achităm prin vot nota de plată pentru toate aceste mizerii", a afirmat liberalul.
Taguri
Articolul anterior Atenţie, constănţeni! Bulevardul Tomis va deveni cu sens unic din 1 octombrie
Articolul următor Noi reguli pentru votul la alegerile locale 2020

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei