Duminică, 07 Iunie 2026

Forța Civică Constanța susține inițiativele venite din partea societății civile

de Carmen MOCANU Marţi, 02 Aprilie 2013 272 < 1 min citire
Zilele trecute, în incinta hotelului Parc din stațiunea Mamaia s-a desfășurat adunarea generală a membrilor Organizației Municipale Forța Civică Constanța. 
Reuniunea a avut ca scop prezentarea echipei de conducere, structura și proiectele organizației, dar și identificarea membrilor care doresc să se implice activ în proiectele inițiate de Forța Civică la nivelul Constanței.
La întâlnire a participat deputatul Dănuț Culețu, președintele Organizației Județene Forța Civică Constanța, alături de membri ai conducerii Organizației Municipale, președintele Cristina Angheluță, vicepreședinții Florin Butnaru, Dan Ivanof, Antonela Stanciu, Radu Lefca, președintele Organizației de Femei, Ioana Tănase și președintele Organizației de Tineret, Alex Buga.
Dialogul s-a axat pe nevoia de schimbare a relației dintre clasa politică și electorat și pe nevoia implicării active a membrilor în proiectele desfășurate de organizație. 
Cu aceasta ocazie, deputatul Dănuț Culețu a subliniat faptul că a sosit timpul ca oamenii să realizeze că ei sunt singurii care îi pot sancționa pe politicieni și, dacă acționează împreună, vocea lor nu va mai putea fi ignorată de aceștia.
Întâlnirea cu membrii organizației reprezintă primul pas în procesul pe care Forța Civică Constanța dorește să îl inițieze pentru a susține și promova inițiativele venite din partea societății civile. 
Taguri
Articolul anterior Zona Delfinariu și centrul Constanței, fără curent electric
Articolul următor Eroii neamului, cinstiți de autoritățile locale din Saraiu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei