Forumul Societății Civile, organizat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe va reuni, la Bratislava, în perioada 16-18 septembrie, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale din Bulgaria, Cehia, România, Slovacia și Ungaria. Potrivit informațiilor furnizate pe site-ul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), obiectivul acestui eveniment constă în încercarea de a analiza, la douăzeci de ani de la căderea regimului comunist, a schimbărilor survenite la nivelul societății civile.
- Publicitate -
Printre subiectele ce vor fi abordate în cadrul reuniunii se numără creșterea numărului de participanți on-line în tranziția democrațiilor, interacțiunea dintre sectoarele societății civile și alte sectoare, precum și fondurile structurale în perioada ulterioară integrării în UE. O temă actuală care nu putea lipsi din contextul acestei dezbateri este impactul crizei economice asupra societății în centrul și estul Europei.