Gabriela Creţu: Suspendarea mea din PSD este nedreaptă; voi contesta decizia la Comisia de integritate

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 23 Septembrie 2023 239
Senatoarea PSD Gabriela Creţu, suspendată, sâmbătă, din partid, după ce fostul său soţ, Dumitru Buzatu, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, a declarat, pentru AGERPRES, că decizia în ceea ce o priveşte este nedreaptă şi a anunţat că o va contesta la Comisia de integritate a PSD, scrie Agerpres. 
"Eu ce am făcut? De ce sunt condamnată? M-au suspendat pe mine din partid că vorbesc mult şi îi critic, dar asta e altceva. Suspendarea mea este total nedreaptă. Nu ştiu care este motivaţia. Voi contesta decizia la Comisia de integritate. De ce să fiu eu suspendată din partidul la care am construit timp de 33 de ani, în care am muncit, am condus campanii, am câştigat cinci campanii", a spus Gabriela Creţu.
Senatoarea PSD a făcut referire şi la demisia fiului său, Tudor Buzatu, din funcţia pe care o deţinea în cadrul Secretariatului General al Guvernului, spunând că este un gest de onoare.
"Tudor şi-a dat demisia, e o victimă absolută. Hai să zicem că Tudor şi-a dat demisia că lucra cu el, cu premierul, este executiv. A fost o demisie de onoare, nu fiindcă ar fi avut vreun motiv", a transmis Gabriela Creţu.
Sursa foto: dcnews.ro
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei