Puhoaie de oameni care iubesc România și care nu concep ca această țară să cadă pradă corupților au ieșit în stradă, cu mic cu mare, cu speranțe mii și revoltă în suflete. Cerând demisia unui Guvern care a dezamăgit iremediabil nu la mult timp de la învestitură, protestatarii au făcut front comun în marile orașe ale țării. Au fost prezenți sute de mii de oameni, atât în Capitală cât și în Constanța, Brașov, Alba și lista rămâne deschisă. La malul mării, peste 5000 de persoane au luat parte la cel mai mare și amplu protest de la Revoluție încoace, manifestând vizavi de gestul guvernanților de a adopta grațierea și dezincriminarea abuzului în serviciu.
- Publicitate -
Imaginea serii a venit de la sediul PSD Constanța, acolo unde un grup de mascați a vegheat neîncetat la păstrarea ordinii și liniștii publice. Nu de alta, dar nervii și revolta constănțenilor cereau de la sine o bună prevenție.
În țară, haosul a fost și mai mare. Dar în pofida ultrașilor trimiși să distrugă acest amplu protest, în războiul lor etern cu jandarmii, e bine totuși să nu uităm că a fost cea mai mare mișcare de stradă din istoria recentă a României. Vorbim despre sute de mii de oameni care au militat pentru o țară normală, una în care politicienii nu dau ordonanțe de urgență în toiul nopții ca să anuleze statul de drept. Încă o dată, oamenii au dovedit că au inițiativa necesară să schimbe soarta țării. Și au dovedit că solidaritatea este o calitate a românilor, mai ales în astfel de momente de cumpănă.