Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri că va respecta legea și va părăsi casa în care locuiește fără "regrete și fără mânie", însă nu a precizat când anume va elibera vila de protocol primită de la RAAPPS.
- Publicitate -
"Am ocupat această casă pe un contract perfect legal până la rezolvarea situației locative. Dacă asta este decizia Guvernului și dacă asta este decizia RAAPPS, o respectăm. Conform legii, mergem în altă parte fără regrete și fără mânie", a replicat Mircea Geoană.
Președintele PSD a mai spus că a contractat un apartament care va fi gata în a doua parte a anului. El a asemănat situația creată cu o "emoție într-un pahar cu apă" și a spus că va găsi o soluție temporară până când apartamentul va fi gata. Întrebat când va elibera imobilul regiei, Mircea Geoană a susținut că o va face "în cel mai scurt timp", de îndată ce își va rezolva "problema locativă".
Executivul a adoptat în ședința de miercuri o hotărâre prin care se clarifică statutul imobilelor administrate de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" (RAAPPS). Hotărârea precizează, printre altele, că persoanele fizice sau juridice nu mai pot închiria decât prin licitație publică imobilele administrate de Regie. Până acum nu erau criterii clare de închiriere a imobilelor către persoane fizice, ONG-uri sau edituri, acestea putând fi atribuite direct.
Guvernul a stabilit prin hotărârea adoptată miercuri care sunt imobilele care vor fi vândute prin licitație publică în perioada următoare: 383 de imobile degrevate de sarcini și alte 144 pentru care RAAPPS se află în litigiu. Contractele de închiriere pentru imobilele care figurează pe lista cu locuințe de protocol sau de serviciu, stabilită miercuri de Guvern, vor fi reziliate. Secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan, a precizat că vor mai fi prelungite contractele de închiriere doar până la data de 1 iunie, pentru cei ale căror contracte expiră în această perioadă, pentru ca Regia să mai colecteze bani din chirii până când imobilele vor fi scoase la licitație.