Luni, 08 Iunie 2026

Geoană lansează un apel pentru sprijinirea intereselor salariaților

de Ana FULAȘ IONESCU Luni, 24 August 2015 132 1 min citire
Geoană lansează un apel pentru sprijinirea intereselor salariaților
Președintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a lansat duminică un apel către toți oamenii de stânga din Parlamentul României pentru a sprijini interesele salariaților, pensionarilor și ai tuturor celor care trăiesc din muncă, în contextul discuțiilor privind noul Cod fiscal, potrivit Agerpres. El susține că dezbaterea prelungită din jurul Codului fiscal s-a concentrat, în principal, asupra problemei deficitului pe care aprobarea acestuia ar antrena-o și au fost excluse argumentele de natură socială și economică."Cum poate fi acest Cod fiscal de stânga, când 70% din deficitul creat de reducerea de TVA este acoperită din anularea deducerilor existente pentru CAS la salariați, pensionari și persoane cu activități independente? Cum poate fi acest Cod fiscal votat de parlamentarii PSD și UNPR, cel puțin 'în acte' politiceni 'progresiști', când aprobarea Codului fiscal ar antrena o scădere a salariilor lunare și a pensiilor cu între 10 și 26 de lei/ lună? Cum ar putea fi votat un Cod fiscal care perpetuează o politică ultra-liberală de supra-impozitare a muncii și de relaxare fiscală exclusiv asupra capitalului, când România are cea mai înaltă rată de impozitare a muncii din Europa, iar aportul salariilor este abia la o treime din PIB, față de o medie europeană de aproape de 50%?", arată liderul PSRO. Potrivit acestuia, revenirea la TVA de 19%, reducerea CAS cu câte 2,5% în mod egal pentru angajați și angajatori și anularea eliminării deductibilităților pentru salariați, pensionari și persoane cu activități independente sunt propunerile pe care confederațiile sindicale și PSRO le consideră ca reprezentând soluția pentru un Cod fiscal echilibrat.
Taguri
Articolul anterior Serena Williams a câștigat finala de la Cincinnati! Simona Halep, locul 2 WTA!
Articolul următor Sesiune extraordinară pentru Codul fiscal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei