Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Geoană se teme de fraudarea alegerilor

de Cuget Liber Marţi, 20 Noiembrie 2007 333 < 1 min citire
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, la Pitești, că este convins că în duminica alegerilor pentru Parlamentul European vor exista tentative de fraudare și că există un plan bine pus la punct de fraudare în acest sens, transmite corespondentul NewsIn.
"Sunt indicii serioase că există un plan bine pus la punct de fraudare a alegerilor, în care sunt incluse sacoșe cu bani și turismul electoral. Cei de la PD s-au specializat în astfel de chestiuni", a precizat liderul PSD. Totodată, președintele PSD s-a arătat destul de rezervat cu privire la prezența electoratului la vot. "Îmi este teamă că va fi o participare modestă, sub 40%. Cred acest lucru pentru că a fost o campanie ternă a partidelor, dar nu și a noastră. PSD-ul s-a mobilizat extraordinar. Adevăratele alegeri europarlamentare vor avea loc în 2009, atunci când mandatul va fi de cinci ani și vor fi alegeri simultane în toată Europa", a spus Geoană.
Articolul anterior Țăraniștii nu au habar de situația externă a României
Articolul următor A apărut parfumul pentru câini

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei