Duminică, 07 Iunie 2026

George Simion: Categoric nu vom vota Cabinetul Cîţu

de Cuget Liber Marţi, 22 Decembrie 2020 149 < 1 min citire
George Simion: Categoric nu vom vota Cabinetul Cîţu
Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a afirmat marţi că participă la consultările de la Palatul Cotroceni "din condescendenţă instituţională", adăugând că formaţiunea nu va vota Guvernul Florin Cîţu.
"Participăm şi acum din condescendenţă instituţională. Suntem dezamăgiţi de felul în care se mimează consultările, dar participăm, respectăm toţi partenerii de dialog. Poziţia noastră este aceeaşi ca data trecută: categoric nu vom vota Cabinetul Cîţu. Avem propunerea noastră de prim-ministru, avem propunerea noastră de ministru al Educaţiei într-un eventual guvern de uniune naţională", a declarat George Simion, în faţa Palatului Cotroceni, înainte de întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis.
El a solicitat redeschiderea şcolilor, subliniind că preşedintele Iohannis şi viitorul guvern trebuie să ţină cont de părerea profesorilor şi părinţilor.
"Solicitarea pe care o avem este redeschiderea urgentă a şcolilor. Am luat act de opinia sindicatelor din învăţământ şi susţinem categoric redeschiderea şcolilor în sistem faţă în faţă. Trebuie să ascultăm profesorii, trebuie să ascultăm părinţii, trebuie să ne gândim la viitorul copiilor şi trebuie redeschise şcolile. (...) Românii şi-au spus părerea, vor redeschiderea şcolilor. Şi Klaus Iohannis şi eventualul guvern trebuie să ţină cont de părerea românilor şi să deschidă şcolile în sistem faţă în faţă", a spus Simion.
Taguri
Articolul anterior AUR, nemulţumiţi de modul în care sunt înfiinţate comisiile parlamentare
Articolul următor Clasament final! Cei mai buni șahiști români ai anului 2020

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei