Gigi Becali va executa pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, după termenul din 11 decembrie, când trebuie să se prezinte la instanță, urmând să se decidă ziua în care va fi dus înapoi de la Jilava la unitatea din județul Constanța, transmite Mediafax.ro.
- Publicitate -
Surse judiciare au declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că după ce Curtea de Apel București a dispus definitiv, în 26 noiembrie, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de șase luni aplicat la condamnările de trei ani de închisoare primite în dosarul "Valiza" și în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, s-a decis, în funcție de mai multe criterii, printre care și durata pedepsei, ca finanțatorul FC Steaua să execute pedeapsa în regim semideschis.
Decizia a fost contestată de avocați la judecătorul delegat de la Penitenciarul Jilava, aceștia cerând ca Gigi Becali să execute pedeapsa în regim deschis.
Potrivit surselor citate, contestația a fost admisă, Gigi Becali urmând să execute pedeapsa în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța.