Gigi Chiru vrea să-și apropie directorii de la deconcentrate

de Carmen MOCANU Vineri, 15 Iulie 2011 559
Președintele PDL Constanța, Gigi Chiru, a avut, ieri, o întâlnire cu directorii de la deconcentrate. Acțiunea face parte din activitățile interne ale partidului care vizează consolidarea relațiilor cu cei care au primit sprijin politic pentru a prelua anumite funcții publice. La întâlnirea cu șeful PDL Constanța, au participat toți directorii de la deconcentrate, nu numai cei care au fost propuși pentru a fi evaluați în ședința Biroului Permanent Județean al PDL Constanța. "A fost o întâlnire plăcută, în cadrul căreia directorii mi-au adus la cunoștință problemele cu care se confruntă în cadrul instituțiilor pe care le conduc. Este normal ca șef de organizație să știu ce probleme au directorii de la deconcentrate, pentru a le duce mai departe la cunoștință, șefilor de la București. Eu particip la ședințele Biroului Permanent Național și mi se pare firesc să le spun acolo cu ce probleme se confruntă oamenii din teritoriu", a declarat Gigi Chiru. El a precizat că astfel de întâlniri vor fi frecvente, cam o dată pe lună. Mai mult, Chiru a reamintit că, tocmai pentru a fi la curent cu tot ceea ce se întâmplă, la ședința trecută a Biroului Permanent Județean (BPJ) al PDL Constanța s-a stabilit ca directorii de la deconcentratele din Constanța să aibă statut de invitați permanenți la ședințele BPJ. Printre altele, potrivit unor surse din interiorul partidului, în cadrul întâlnirii de ieri, s-a luat în discuție și problema de la nivelul conducerii Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Mai exact, a fost vorba despre anumite materiale de presă negative apărute la adresa directorului Mincă Romulus Florin, care, în acest fel, ar fi stricat imaginea partidului. Reamintim că Mincă a pierdut sprijinul politic al PDL în urmă cu câteva săptămâni. Tot în cadrul întâlnirii, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Aliss Andreescu, a spus că unele primării din județ nu s-au implicat în organizarea Bacalaureatului. Ea a explicat că nu au existat camere de luat vederi în centrele de examinare, așa cum ar fi trebuit, deoarece nu li s-au pus la dispoziție fonduri pentru achiziționarea și montarea acestora. Pe de altă parte, Aliss Andreescu a profitat de această întâlnire cu șeful PDL Constanța și i-a cerut ajutorul pentru organizarea sesiunii din august a Bacalaureatului.
Taguri

Comentează știrea

un prof.
15 iulie 2011
o doare pe aliss in basca!

listele de bac cu dedicatii au trecut pe la ea sau de la ea si camarila ei spurcata?-purcare,zait,constantin si lista continua..

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei