Gorghiu: PNL nu a făcut nicio propunere în Guvern; vom monitoriza măsurile

de Carmen MOCANU Luni, 16 Noiembrie 2015 122
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, astăzi, că liberalii nu au făcut nicio propunere în Guvern, adăugând că orice măsură a noului Executiv va fi monitorizată.
"Noi nu am făcut nicio propunere. Dumneavoastră știți, de la momentul la care Ponta și-a dat demisia, că PNL a avut o altă opțiune. În continuare, vă amintesc că ne-am dorit alegeri anticipate pentru a avea un Parlament legitimat din nou prin vot de alegători, care astăzi au o problemă cu clasa politică. Sper ca partidele într-un termen rezonabil să facă demersurile necesare astfel încât să se recredibilizeze. (...) Nu este propunerea PNL nici la Sănătate, nici la Economie, nici la Administrație. Nu a făcut niciun fel de propunere PNL", a spus Gorghiu, înainte de ședința Biroului Politic Național al PNL. 

Ea a precizat că PNL va susține Guvernul Dacian Cioloș, dar va monitoriza măsurile luate de acest Cabinet.
"Vom susține acest Guvern al lui Dacian Cioloș, fiindcă avem încredere în premierul desemnat. Vom monitoriza foarte atent absolut orice măsură pe care acest Guvern o va lua. Urmărim îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare. Partea bună este că se suprapune acest program de guvernare peste multele puncte din proiectul de program de guvernare al PNL, de aceea ne va fi destul de ușor să susținem acest program de guvernare. Cât despre membrii Cabinetului, vom constata în timp dacă sunt sau nu competenți să ocupe aceste funcții", a declarat Gorghiu, citată de Agerpres.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei