Duminică, 07 Iunie 2026

Gorghiu: Vom cere vot nominal pe proiectul grațierii, PNL va vota împotrivă

de Carmen MOCANU Luni, 08 Mai 2017 116 < 1 min citire
Gorghiu: Vom cere vot nominal pe proiectul grațierii, PNL va vota împotrivă
Partidul Național Liberal va cere vot nominal, în plen, în cazul proiectului de lege privind grațierea unor pedepse și va vota împotriva acestuia, a anunțat luni senatorul PNL Alina Gorghiu.
"Poziția PNL a fost una constantă. În momentul în care s-a inițiat acest proiect de lege am spus că suprapopularea penitenciarelor nu se rezolvă printr-un proiect al legii grațierii. De altfel, vedeți impactul. Este unul care nu are nicio legătură cu posibilitatea de a elibera penitenciarele și de a fi în situația unor sancțiuni de la Comisie. Avem o decizie a CEDO care dă un termen de grație Guvernului de 6 luni de zile să rezolve problemele din sistemul penitenciar. Guvernul PSD nu a făcut decât să taie vreo 30 de milioane de la investiții în penitenciare. În schimb, votul nostru a fost negativ pe acest proiect în comisie, va fi și în plen. Vom cere vot nominal pe acest proiect de lege, ca să vedem cum se poziționează celelalte grupuri parlamentare", a declarat Gorghiu, citată de Agerpres, după ce Comisia juridică a dat raport favorabil cu amendamente proiectului legii grațierii.
Fostul președinte al PNL a adăugat că liberalii susțin aplicarea proiectului privind măsurile alternative la condamnarea cu închisoare
Taguri
Articolul anterior RAJA. Află aici ce blocuri din zona Casa de Cultură Constanța rămân fără apă rece, mâine
Articolul următor GALERIE FOTO / NU VĂ BUCURAȚI, REVIN PLOILE ȘI TEMPERATURILE SCĂZUTE! Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei