Duminică, 07 Iunie 2026

Grindeanu: „Președintele României vede și înțelege foarte bine rolul său de mediator”

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 19 Aprilie 2026 56 1 min citire
Grindeanu: „Președintele României vede și înțelege foarte bine rolul său de mediator”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, recent, că președintele Nicușor Dan vede și înțelege foarte bine rolul său constituțional de mediator.
Nicușor Dan vede și înțelege foarte bine rolul constituțional, acela de mediator. Dacă te duci și ții parte politică unui partid sau altuia, înseamnă că ieși din limitele constituționale ale unui președinte. Ceea ce președintele Nicușor Dan nu a făcut până acum, iar asta e un lucru bun", a afirmat Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă.
Întrebat de jurnaliști cum comentează declarația șefului statului care ar fi afirmat că PSD a provocat o criză, liderul social-democrat a răspuns clar. „Eu n-am văzut o așa declarație și dacă ar fi fost această declarație, nu înțeleg la ce se referă. Noi am făcut lucrurile cât se poate de transparent, de clar. Anul trecut am auzit un cuvânt obsesiv: deficit. De dimineață până seară era cu deficitul. Acum, de vreo săptămână, două și sunt convins că vom auzi și în următoarele două, trei săptămâni o să auzim alt cuvânt obsesiv, și anume stabilitate, să nu stricăm stabilitatea. Stabilitatea e bună, dacă îți dă prosperitate. Nu e cazul. Dacă lucrurile nu merg într-o direcție bună și asta spun 80% dintre români, atunci trebuie să faci ceva, să schimbi, să încerci să îndrepți direcția spre o țintă bună. Eu cred că asta înseamnă responsabilitatea", a mai spus Grindeanu.
Taguri
Articolul anterior "Sursa de sănătate" - Frumusețea după 40 de ani. Ce face menopauza pielii noastre?
Articolul următor Amalia Maria Niță și Alexandru Buleu de la CSM Constanța vor boxa la Cupa Mondială

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei