Grindeanu vrea întâlniri între Guvern și autoritățile locale

de Carmen MOCANU Luni, 13 Martie 2017 109
Premierul Sorin Grindeanu a declarat că vor fi organizate, în lunile următoare, întâlniri regionale între reprezentanții Guvernului și cei ai autorităților locale, în care să fie discutate marile proiecte de dezvoltare.

"O să-l rog pe domnul președinte Robert Negoiță în lunile viitoare să organizăm întâlniri regionale pentru a discuta de proiecte regionale împreună cu reprezentanții Guvernului. Marile proiecte de dezvoltare cred că trebuie discutate la nivel regional. La nivelul Asociației, cu ajutorul domnului președinte, putem să facem acest pas", a spus Grindeanu, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.

În discursul său, prim-ministrul s-a referit și la salarizarea primarilor, arătând că este necesară crearea unei "baze corecte" de salarizare în concordanță cu responsabilitatea fiecăruia.

"Cu ajutorul dumneavoastră, prin dezbaterea publică, să o construim în mod corect — și în mare sunt lucrurile făcute în acest fel — tocmai pentru a pune în concordanță responsabilitatea cu salariul", le-a transmis premierul aleșilor locali.
Carmen MOCANU

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei