Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, stabilește o Ordonanță adoptată, zilele trecute, de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
- Publicitate -
Modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei.
De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile și cu un coeficient care ține cont de anul de recepție a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, și urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.
Programul de construcții de locuințe pentru tineri destinate închirierii este principalul program implementat de ANL. Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.