Guvernul a stabilit, ieri, trei zile de doliu național între 14 și 16 decembrie, în memoria Regelui Mihai I. Potrivit legii, în zilele de doliu național, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României și drapelul Uniunii Europene. De asemenea, posturile naționale de radio și televiziune, dar și instituțiile de cultură trebuie să își adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice și sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.
- Publicitate -
Conform reprezentanților Casei Regale, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi adus în țară, miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00,
"În ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment", precizează Casa Regală.
Miercuri, 13 decembrie, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.
Ulterior, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
În cursul zilei de sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. La ora 11.15, sicriul va fi așezat în mașina mortuară. De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare, la care publicul și presa nu vor avea acces.
Între ora 14.00 și ora 18.20, cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeș, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Chitila, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș.
În altă ordine de idei, principesa moștenitoare Margareta devine regină a României. Din poziția de șef al Casei Regale va putea decide cu privire la averea casei regale. Pe de altă parte, familia Regală a anunțat mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni de la deces. Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale. Regele Mihai I a murit marți, la ora 13.00, ora României. Regele împlinise, în 25 octombrie, vârsta de 96 de ani.