Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a transmis, astăzi, de Ziua Internațională Anticorupție, că pentru continuarea politicilor anticorupție guvernul corupt neocomunist Ponta-PSD trebuie înlocuit, iar mutările Președintelui Iohannis din următoarele trei luni vor fi "cruciale" pentru democrație.
- Publicitate -
"Succesele DNA au scos la lumină principala problemă a politicului din România, corupția, și au scos din joc centre de putere coruptă - la nivel local sau național. Cu toate acestea, fenomenul persistă, pentru că are, ca orice buruiană, rădăcini vechi și întinse, dar și pentru că este alimentat în continuare. DNA va fi în continuare performant în combaterea efectelor corupției, însă cauzele se rezolvă în altă parte. Schimbarea modului de funcționare a partidelor (de la constituire, până la promovare și finanțare, creșterea concurenței prin apariția de noi partide și reformarea celor existente), privatizarea prin bursă în loc de negociere directă, integrarea informațiilor în procesul de fiscalizare și impozitare sunt doar câteva măsuri care pot fi luate în zona cauzelor. Ele nu se vor lua însa de un guvern demonstrat corupt și neocomunist Ponta-PSD", a afirmat acesta, citat de Mediafax.