Guvernul va efectua o a doua rectificare a bugetului pe 2011 până la finalul anului, așa cum permite Legea responsabilității fisca-le, a declarat, ieri, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Gheorghe Gherghina.
- Publicitate -
El a afirmat că, la acest moment, este dificil de apreciat care va fi impactul asupra bugetului al revizuirii prognozei de creștere economică pentru 2011 de la 1,5% la 1,7%, pe care o va face în perioada urmă-toare Comisia Națională de Prognoză.
Prima rectificare bugetară din acest an a fost efectuată la începutul lunii august, fiind una pozitivă. Mai multe ministere au primit atunci sume suplimentare pentru continuarea lucrărilor de infra-structură, investițiilor și acoperirea unor datorii ale companiilor de stat.
La prima rectificare bugetară, cei mai mulți bani au fost alocați Ministerului Transporturilor și Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.