Duminică, 07 Iunie 2026

Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul ISU

de Carmen MOCANU Miercuri, 17 Decembrie 2014 102 1 min citire
Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul ISU
Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul de Intervenții în Situații de Urgență, deoarece procedurile și persoanele cu atribuții din instituție, pentru care au fost asigurate fonduri, trebuie să fie mai bine pregătite, a anunțat premierul Ponta, după prăbușirea elicopterului SMURD.
El a precizat, în ședința de guvern, că a primit de la Ministerul de Interne primele concluzii ale accidentului și că vor fi aprobate "primele responsabilități care trebuie asumate".
"Va fi nevoie în continuare să continuăm să aflăm cum s-a produs și cum s-a ajuns la această tragedie. Cu siguranță, și Parchetul va face ceea ce ține de atribuțiile legale și o să vreau pentru Departamentul de Intervenții la Situații de Urgență să găsim soluția unui audit extern, pentru că am investit și investim foarte mult - și e foarte bine acest lucru - însă, în final, oamenii și procedurile trebuie să fie mai bine pregătite atunci când avem situații de acest gen", a spus Ponta, citat de Mediafax.
El a adăugat că Sistemul de Intervenții în Situații de Urgență trebuie tratat cu respect, deoarece este una dintre instituțiile cele mai eficiente, dar a arătat în același timp că este clar că nu există "sisteme perfecte" și că toate trebuie reevaluate și îmbunătățite.
Taguri
Articolul anterior Pasta de tahini îți poate salva viața. Află cum
Articolul următor O nouă serie de soldați profesioniști depune jurământul militar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei