În cadrul evenimentului organizat de USR Constanţa, „SUNT
FEMEIE. CU CE MĂ CONFRUNT ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ?”, vineri, 24 martie, la
Hotelul Continental Forum din Constanța, sala Prestige în intervalul 16:00-
20:00, va avea loc o dezbatere în care, alături de reprezentantele USR
Constanţa, vor încerca să răspundă la această întrebare invitatele speciale:
Elena Lasconi, Alina Pătrăhău, Silvia Dinică, Diana Buzoianu, Diana Stoica şi
Denisa Neagu.
De la ora 17.00, Elena Lasconi şi deputatul USR, Stelian
Ion vor susţine o conferinţă de presă pe teme de politică locală şi vor
răspunde la câteva dintre întrebările jurnaliştilor prezenţi la eveniment.
Programul complet al evenimentului
16.00 - 16.20 - Cât de greu sau uşor este să fii femeie
în România? (să-ți întemeiezi o carieră, o familie, să fii implicată civic) –
Carmen Dumitrescu, Denisa Neagu;
16.20 - 16.40 - Importanţa implicării a cât mai multor
femei în comunitate, acţiuni civice, ONG-uri –Alina Pătrăhău;
16.40 - 17.00 - România e sufocată de jocuri de noroc și
de reclame la acestea. Ce facem ca să protejăm copiii? - Cristiana Popescu,
Diana Stoica;
17.00 - 17.20 - Femeile din România, între misoginism,
violenţă domestică, mame minore – Mirela Garip, Silvia Dinică;
17.00 - 17.20 –
Conferinţă de presă pe teme de politică locală, susţinută în paralel de Elena
Lasconi şi Stelian Ion;
17.20 - 17.50 - Femei în politică. De ce? - Gilda Lazăr,
Diana Buzoianu;
18.00 - 18.30 -
Leadership-ul competent nu are gen - Elena Lasconi
18.30 - 20.00 - Discuții libere.
Gazdele evenimentului vor fi consiliere locale și
județene Gilda LAZĂR (consilier județean în comisia buget-finanțe), Carmen
DUMITRESCU (consilier județean în comisia de cultură), Cristiana POPESCU
(consilier local municipal în Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică,
realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea
monumentelor istorice și de arhitectură,) și Mirela GARIP (Comisia pentru
activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și
protecție socială) care vor deschide subiectele dezbătute prin prezentarea particularităților
locale.
Despre invitaţi
Alina PĂTRĂHĂU - fondator al Asociației Dăruiește Aripi,
Alina luptă pentru viața copiilor cu afecțiuni grave. Datorită ei, mulți dintre
micii pacienți, care nu ar fi avut vreo șansă au primit tratamentele de care
aveau nevoie în străinătate sau în România. De numele Asociație Dăruiește Aripi
se leagă înființarea primei secții de oncologie pediatrică de la Constanța și
renovarea și modernizarea unor secții de spital, dezvoltarea unui sistem de
îngrijire la domiciliu a copiilor cu boli grave și crearea primului Registru al
Cancerelor la Copii.
Elena LASCONI - în prezent, primar al municipiului
Câmpulung Muscel din partea USR, fiind prima femeie care ocupă această funcție
din istoria orașului. După o lungă și
impresionantă carieră în mass-media, Elena a renunțat la jurnalism „pentru a
crește calitatea vieții câmpulungenilor”.
Diana STOICA - deputat USR în Comisia pentru Sănătate și
Familie, inițiatoarea legii „Fără penali în funcții publice locale“. În
prezent, Diana luptă pentru adoptarea unui pachet de legi pentru a proteja
oamenii de patima jocurilor de noroc, acest flagel ce distruge familii și
vieți: Fără păcănele lângă școli parcuri, biserici, spitale; Fără reclame
stradale la jocuri de noroc; Fără publicitate la jocuri de noroc.
Diana BUZOIANU - deputat USR în Parlamentul României,
Diana este de profesie avocat, cu o vastă experiență în protecția datelor,
drept comercial și drept imobiliar. Diana crede că țara noastră se află într-un
moment de cotitură, așa cum a fost începutul anilor 2000 pentru generația
părinților noștri. Atunci, decizia pentru mulți a fost începerea unui nou
traseu departe de casă. Ea, însă, a decis să intre în politică pentru a face
schimbările necesare astfel încât tinerii să nu mai plece din țară.
Silvia DINICĂ - senator USR, Silvia a depus mai multe
proiecte care constituie soluții reale pentru transportul elevilor, pentru
asigurarea unui nivel crescut de transparență în învățământul universitar care
să conducă astfel la creșterea calității educației și la atragerea studenților
către universități performante sau pentru sprijinirea victimelor traficului de
persoane prin facilitarea accesului acestora la acte de identitate provizorii.
Deoarece consideră că educația este singura cale spre un viitor mai bun, Silvia
a organizat programe și proiecte destinate elevilor și studenților.
Denisa NEAGU – deputat USR în comisiile pentru Industrii
și Servicii și Antreprenoriat și Turism. Denisa a intrat în politică după
tragedia de la Colectiv, hotărând că a sta deoparte nu mai este o opțiune. A lucrat
timp de 10 ani într-o multinațională, unde a avut ocazia să colaboreze cu
persoane din culturi diferite, cu moduri diferite de a vedea și a face
lucrurile. A învățat în toți acești ani că, dacă dorim să ducem la bun sfârșit
orice proiect, este important să ascultăm toate părerile, să învățăm de la
fiecare și să ne bazăm pe echipă.