Duminică, 07 Iunie 2026

"Îi voi contacta pe liderii USL pentru a-i ruga să semneze protocolul privind tratatul"

de Carmen MOCANU Miercuri, 15 Februarie 2012 296 < 1 min citire
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, astăzi, la Parlament, după ce liderii formațiunilor din coaliție au semnat protocolul de susținere a Tratatului de stabilitate în UE, că atunci când ajunge la Guvern îi va contacta pe liderii USL pentru a-i ruga să semneze și ei documentul.
"Eu sper să fie semnat de președinții tuturor partidelor parlamenare, asta înseamnă și PSD, și PNL și PC. Chiar am de gând, în momentul în care am să ajung înapoi la Guvern, să îi contactez pe cei trei lideri și să-i rog să facă acest lucru", a spus Ungureanu.
El a precizat că nu va întârzia să aducă acest Tratat în Guvern, pentru a trece prin Guvern, și a-l trimite apoi spre Parlament, pentru ratificare.
Liderii coaliției au semnat, miercuri, la Parlament, protocolul privind ratificarea tratatului de guvernanță în cadrul UE.
Protocolul politic privind semnarea și ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare a fost semnat de președintele PDL Emil Boc, președintele UDMR Kelemen Hunor, președintele UNPR Gabriel Oprea și liderul grupului parlamentar al minorităților naționale Varujan Pambuccian.
La eveniment au fost prezenți premierul Mihai Răzvan Ungureanu și lideri ai partidelor din arcul guvernamental.
Taguri
Articolul anterior Cum se pregătește premierul Ungureanu pentru ACTA
Articolul următor Locuitorii din Medgidia, așteptați să doneze pentru sinistrați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei