În cadrul conferinței de presă ce a avut loc la sediul PNL Constanța, președintele Organizației Municipale, Victor Manea a declarat că în eventualitatea în care Radu Mazăre va candida la Primărie și la urmă-toarele alegeri, îi va face campanie așa cum și Mazăre îi va face lui.
- Publicitate -
Deși a încercat să evite întrebările presei referitoare la o eventuală candidatură, Manea a declarat că posibilitatea unui candidat comun pentru primărie din partea membrilor alianței, inclusiv PSD, "poate să fie o soluție de lucru", chiar și în cazul unei noi candidaturi a lui Radu Mazăre. Manea nu e negat nici speculațiile potrivit cărora Nicolae Nemirschi ar putea trece în PNL și ar putea candida din partea liberalilor. Totuși, președintele Organizației Municipale PNL a afirmat că nu a vorbit niciodată cu Nemirschi, dar că a purtat discuții cu membrii Partidului Conservator pentru "a face o echipă".