Duminică, 07 Iunie 2026

Ilie Bolojan: „România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei”

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 29 Aprilie 2025 99 < 1 min citire
Ilie Bolojan: „România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei”
România a reușit, în colaborare cu companii din mediul privat, să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei, a afirmat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în intervenția din cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern de la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, organizat la Castelul Regal din Varșovia.
În acest sens, a amintit că planul de construire a reactoarelor 3 și 4 la Centrala nucleară de la Cernavodă face pași importanți, iar în domeniul exploatării gazelor naturale din Marea Neagră, proiectul strategic „Neptun Deep” continuă, fiind esențial pentru securitatea energetică regională, cu o estimare a începerii producției în 2027.
Este esențial să dezvoltăm coridoare energetice pe cât mai multe axe și să ne creștem securitatea energetică, iar pe coridoarele de transport al gazului la nivel regional, România își valorifică poziționarea strategică", a punctat Bolojan.
Președintele interimar a evidențiat că gazoductul Iași-Chișinău și celelalte proiecte aflate în curs de realizare pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova permit alimentarea acesteia cu energie electrică și gaze naturale în mare parte din România.
Taguri
Articolul anterior Israelul respinge armistiţiul pe cinci ani propus de Hamas
Articolul următor O femeie a intrat cu mașina într-un blindat al MApN

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei