Duminică, 07 Iunie 2026

Ilie Bolojan se întâlnește cu Ursula von der Leyen la Bruxelles

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 21 Februarie 2026 77 1 min citire
Ilie Bolojan se întâlnește cu Ursula von der Leyen la Bruxelles
Prim-ministrul Ilie Bolojan va avea joia viitoare, la Bruxelles, o întâlnire cu președinta Ursula von der Leyen, pentru a discuta aspectele actuale legate de implementarea PNRR.
Potrivit unui comunicat al Executivului, premierul va discuta cu acest prilej prioritățile Guvernului privind viitorul cadru financiar multianual post-2028, aflat în curs de negociere, cu accent pe politica de coeziune, cea agricolă și componenta de competitivitate.
Obiectivul este utilizarea eficientă a resurselor europene pentru proiecte de investiții care să stimuleze creșterea economică în România", a precizat vineri Guvernul.

Discuții privind viitorul cadru financiar multianual post-2028

În contextul vizitei la Bruxelles, prim-ministrul se va întâlni și cu comisarul european Roxana Mânzatu.
De asemenea, Ilie Bolojan va participa la evenimentul la nivel înalt de lansare a Comunicării privind regiunile de frontieră estice, alături de președinta Comisiei Europene, prim-miniștrii Letoniei, Estoniei și Lituaniei și de președinta Banca Europeană de Investiții.
Comunicarea, la care România și-a adus o contribuție importantă, este menită să susțină importanța strategică a regiunilor de frontieră estică pentru Uniunea Europeană și responsabilitatea europeană comună de a sprijini securitatea, reziliența și prosperitatea acestora. Evenimentul se va încheia cu semnarea Declarației de intenție privind înființarea Facilității EastInvest, ca semnal de angajament comun pentru transpunerea priorităților strategice în sprijin concret pentru investițiile din regiunile de frontieră estice, printr-o cooperare strânsă între UE, actorii financiari internaționali și naționali", conform sursei citate.

Lansarea mecanismului EastInvest

EastInvest este un mecanism de finanțare dedicat regiunilor de frontieră estice, care reunește Grupul BEI, instituții financiare internaționale, precum și bănci naționale și regionale de promovare din statele membre vizate.
Participarea României la platforma EastInvest se va face prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare, precizează Guvernul.
Taguri
Articolul anterior Amenințare cu cuțitul și sechestrare. Tânărul care a terorizat-o pe fosta iubită rămâne în arest
Articolul următor Mașină răsturnată pe drum. O femeie a fost scoasă din autoturismul distrus

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei